2010 a fost un an leneş, sărac în muzică şi lipsit de hituri. Top 10 altfel!

5 ianuarie 2011 | 903 afisări | 2 comentarii

2010 s-a încheiat, topurile mele s-au terminat, Potcoavele Norocoase s-au dat! Anul Muzical 2010 necesită o scurtă evaluare, pentru ca cel abia început să fie mai productiv, mai calitativ şi mai premiant.

2010 s-a încheiat, topurile mele s-au terminat, Potcoavele Norocoase s-au dat!

Anul Muzical 2010 necesită o scurtă evaluare, pentru ca cel abia început să fie mai productiv, mai calitativ şi mai premiant.

Per ansamblu am avut un an leneş, sărac în muzică, lipsit de hituri, de piese care să devină şlagăre şi să răsune cu acelaşi succes şi peste ani. Nu neg, au fost cântece bune, însă nu destule dacă ne referim la numărul mare de artişti buni pe care îi are Moldova. Mulţi dintre ei au lenevit, au scos o piesă-două şi acelea semicopiate sau ratate din start; unii au pus accentul mai mult pe repertoriul lor pentru nunţi, cumătrii şi alte sindrofii, uitând de muzica de calitate; alţii au scos „habici”, manele sau piese etno într-o perpetuă temă banală, etc. Încă o remarcă demnă de luat în vedere, interpreţii de muzică populara, în anul ce s-a dus s-au dovedit a fi mai harnici şi mai darnici… să fie oare criza cea vinovată de lenevia în estradă…?

Mai jos un Top 10, din acela cu care v-am obişnuit săptămânal la Radio Noroc şi Noroc TV, însă un pic altfel. Un Top 10 al celor mai activi şi calitativi artişti din acest an din „Show-biz-ul” autohton, adică îi punem pe picior egal şi pe cei din muzica populară şi pe cei din muzica uşoară (atenţie – se cântă doar romaneşte!).

10 Doi interpreti foarte harnici deschid acest clasament: Mariana Sura si Igor Cuciuc. Pentru ei anul 2010 le-a adus primul duet (primul şi pentru Igor şi debutul în muzica populară pentru Mariana). Interpreta a mai scos alte 2 piese de muzică uşoară în stiluri diferite şi un remix cu influenţe balcanice şi etno pentru vestita piesă populară „Catrina”. Igor este mult mai harnic, el scoate câte o piesa pe saptamână, iar în saptamâna în care nu-i reuşeşte acest lucru, înseamna că are spectacol, lansare sau cine ştie ce sindrofie. Controversat şi totodată versat în ale muzicii, Igor este foarte deschis cu presa şi ţine minte perfect numele tuturor jurnaliştilor care îl intervieviaază, dar şi instituţia pe care o reprezintă, asta pentru că, spre deosebire de alţi artişti, el se promovează singur, fără a apela la specialişti.

9 În 2010 ne-am încredinţat că muzica populară are viitor în Moldova. Următoarele 2 poziţii vă vor convinge, cu siguranţă. Viorica şi Elena Lupu merită să intre în acest clasament deoarece au avut un an plin de realizări. Zeci de melodii solo şi în duet, lansare de CD acasă şi peste Prut cu mult succes, două videoclipuri finisate foarte bine şi o promovare calculată şi bine gândită. Peste 20 de premii la diverse concursuri de folclor din România şi Moldova – ce mai, două surori – ca două flori – Viorica şi Elena Lupu!

8 După cele câteva piese înregistrate cu “Lăutarii”, toată redacţia Radio Noroc s-a declarat fană – Nicu Mâţă – un talent incontestabil, încă student la Academia de Muzică şi neîntrecut la capitolul concursuri şi festivaluri pe tot arealul românesc. Locul III la Festivalul Naţional „Pană de Păun” de la Bistriţa, locul II la „Cântecul de Dragoste de-a lungul Dunării” de la Brăila şi la „Strugurele de Aur” de la Alba Iulia, trebuie să pomenesc şi de Premiile I : „Satule, mândră grădină”, Botoşani şi „Datini”, Sighişoara şi astea toate doar în 2010. Expediţiile folclorice şi cunoaşterea zonelor, dar şi talentul i-au adus Marele Premiu la „Nicolae Sulac” în 2009, „În grădina cu flori multe” de la Cernăuţi în 2007 şi locul I la „Tamara Ciobanu” în 2006. Bravo, Nicu !

7 Cuplul de scenă şi de viaţă Costi Burlacu şi Corina Tepeş au reuşit în 2010 să îmbine frumos viaţa de familie cu cea din muzică. Câteva melodii frumoase la activ în acest an, prezenţă constantă în Topuri pentru ambele, Premiul Naţional „Şlagărul Anului” pentru „Dulce şi Amar”. Interpreţi apreciaţi pentru o interpretare live de calitate şi părinţi demni de toată admiraţia – ei încearcă să-i insufle dragostea pentru muzică şi Smărăndiţei, micuţa lor. Sper ca în 2011 să fie şi mai activi – Costi Burlacu şi Corina Tepeş.

6 In dreptul acestei cifre aduc 2 descoperiri ale acestu am, sua mai bine zis – redescoperiri! Pentru Tania Cergă anul 2010 a fost de mare cotitură. S-a relansat în cariera solo şi a schimbat numele scenic – Ivana! Lucruri care i-au adus, zic eu success, şi nu pentru că nu era bine cu Studio One, ci pentru că aşa s-a pus în valoare mai bine. „5 februarie” şi „Când zâmbeşti” au fost ascultate la Maximum pe la posturile de Radio, s-au clasat pe primele locuri în topuri şi ne-au făcut să o apreciem pe Tania şi mai mult.

Un nume la fel de original şi o soartă de scenă asemănătoare – Martin (Mihai Budurin – membru în formaţia „Catharsis”) a reuşit să cucerească multe inimi. De la „Arestaţi-mă, sunt vinovat” până la „Poezia săptămânii” au fost şi alte melodii frumoase, pe 3 dintre ele le-am avut şi în clasament. „Potcoava de Aur – 2010” pentru Catharsis, titlurile de Artişti Emeriţi pentru ambii solişti – bine meritate ambele şi toată admiraţia publicului au constituit realizări importante şi un imbold în plus pentru noi realizări în 2011. Reţineţi – Martin, cu siguranţă că veţi mai auzi de el.Este „Redescoperirea anului 2010”.

5 Nicolae Glib merita şi un loc mai bun, însă până la urmă nu locul contează – ci faptul că interpretul a fost harnic anul acesta şi a meritat pe bună dreptate şi Trofeul „Potcoava de Aur”. A mai adus ceva folclor autentic publicului, şi-a consolidat popularitatea şi imaginea de gospodar – acasă şi în scenă, şi-a lansat alături de el feciorul Sidor – continuatorul tradiţiilor de familie şi neam şi a rămas unul dintre cei mai solicitaţi şi apreciaţi artişti de muzică populară de la noi. Nicolae Glib !

4 Pe 3, dar iarăşi meritând mai mult – Mihai Ciobanu. Un CD nou cu Orchestra Fraţilor Advahov şi un alt albun alături de fecioraşul Mihăiţă Ciobanu. Concerte multe, turnee în Canada, SUA şi multe piese noi. “Dragi mi-s neamurile mele” deja favorită publicului şi recordul la capitolul audienţă şi cerinţă la Radio Noroc în 2010 pentru Mihai Ciobanu.

3 Pe locul III nu una – ci 3 vedete. Am vrut să aduc o interpretă pentru ambele categorii : şi muzică uşoară, şi populară – Adriana Ochişanu ; însă mi-am dat seama că este musai să pomenesc şi de finul – Ion Paladi, dar şi de partenerul de scenă – Alexandru Vdovicenco. Acest an a fost unul de mare succes : Adriana a lansat mai multe piese folclorice, un cântec de estradă, un duet nou cu Ion Paladi („Sărut mâna, naşă, dragă”) şi altul cu Vdovicenco („Vin în calea ta”). Interpreta s-a învrednicit de Premiul „Potcoava de Aur – 2010”, lucru valabil şi pentru Alexandru Vdovicenco, iar Ion Paladi s-a căsătorit (avîndu-i naşi pe Familia Botgros jr.), a lansat o piesă care a juns direct la inimile melomanilor şi i-a tocmit repede şi frumos şi un videoclip. Deci, la mijloc de top : un interpret de muzică uşoară – Alexandru Vdovicenco, altul de muzică populară – Ion Paladi şi inegalabilă pentru ambele categorii – Adriana Ochişanu !

2 Foarte harnică, foarte talentată, foarte sociabilă şi foarte sexy – acestea sunt punctele forte pentru Geta Burlacu în 2010! A scos un nou album, inedit şi plin de culoare; a pozat pe coperta lui doar în mărgele; a fost prezentă la majoritatea evenimentelor mondene din ţară – peste tot a cântat live foarte bine; a organizat mai multe concerte, printre care unul de caritate la Bălţiul ei natal şi XmasJazz la Chişinău. Geta a fost în 2010 prin turnee în China, la Paris, în Belgia sau Italia; artista nu a ramas indiferentă nici vieţii politice. Anul acesta cantautoarea a început să scrie şi pentru alţi interpreţi şi, în sfârşit, a facut reparaţie în aprtamentul său micuţ. Toată familia o susţine, iar ţara – şi mai mult!

1 Ştiu că voi fi acuzată de subiectivism, dar credeţi-mă că merită această poziţie şi mult mai mult decât atât – Maria Iliuţ. Pentru artistă 2010 a fost un an reusit şi implinit : a scos peste 10 piese noi – autentice, jucăuşe, foarte frumoase; si-a însurat feciorul, a înregistrat succese deosebite alaturi de ansamblul pe care îl diriguieşte – „Crenguţa de Iederă” şi în rândurile căruia se adună de la an la an tot mai mulţi tineri; şi pentru multe apariţii de top şi solicitări s-a şi învrednicit de titlul şi de trofeul „Potcoava de Aur”, ediţia a V-a din partea Radio Noroc. Privighetoarea Bucovinei, colindatoarea Basarabiei, doamna Muzicii populare moldoveneşti – Maria Iliuţ.


P.S. În 2011 îmi propun să aduc pe blog săptămânal câte un clasament, câte un Top 10. Vă mulţumesc pentru răbdarea de a mă citi. Vă aştept.

6 January 2011 11:15 Tweets that mention 2010 a fost un an leneş, sărac în muzică şi lipsit de hituri. Top 10 altfel! « Nadia Darie -- Topsy.com spune: [...] This post was mentioned on Twitter by Nadia Darie, Nadia Darie. Nadia Darie said: Un alt Top 10 pentru 2010 http://nadiadarie.md/2011/01/2010-a-fost-un-an-lenes-sarac-in-muzica-si-lipsit-de-hituri-top-10-altfel/ [...]

6 January 2011 3:26 brain tumour uk spune: The best artcle ever ! great name great description and the website very interesting !

vezi mai mult vezi mai puţin

Acu aproape un an, când începuse proiectul „Fabrica de Staruri”, toată lumea era prinsă la televizor seară de seară pentru a-şi admira favoriţii, dar mai ales în week-end când era show-ul. Toţi şi-au legat speranţe mari de participanţii la acest proiect, se puneau pariuri, se miza pe anumite nume care vor câştiga, se bucura lumea pentru fiecare steluţă adunată în palmares şi se întrista pentru fiecare plecare din concurs a cuiva.

Aşteptările, după cum ziceam, erau foarte mari. Dar, ne-au cam dezamăgit. Nu am prea auzit multe despre “fabricanţi” după concertul de gală. Manciu a scos câteva piese, Fatima a devenit prezentatoare TV, Gloria frecventează orele la facultatea de jurnalism şi vrea să apuce de rock, Stela cântă în formaţia rock TODO, Vasile cântă etno compus şi scris de el. Bine! Dar nu e de ajuns, comparând cu evoluţia semenilor lor din alte ţări, care au desfăşurat proiecte similare.

Iată-i la preselecţia Naţională pentru Eurovision 2010, tocmai cinci “concursanţi” (aşa spunea un “terchea-berchea” în muzică) la număr:

1. Elena Condorachi „You gotta know” – aşteptam ceva mai de calitate. Are şanse minime;

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EieD9GpaBjY]

2. Gloria „I’m not alone” – curat rock, dar publicul moldovean nu va aprecia, tre să fie ceva pe placul tuturor;

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jD-qYmT8E7c]

3. Dyma „Manipulate” – slăbuţ, slăbuţ! Nu manipulează. Dezamăgeşte şi fetele care se topeau după el în timpul proiectului (NU mă înscriu în listă);

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TXhwVCCbodo]

4. Alexandru Manciu „Rămâi lângă mine” – E bunicica, după cum ziceam. Dar toată piesa în română… trebuie să muncească mult la ea;

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iwB3XPIo0DM]

5. Stela în componenţa formaţiei „TODO” – NU prea prinde rockul la un concurs al europenilor de tipul Eurovision, doar finlandezii au putut face un miracol, dar aceasta a fost datorită măştilor foarte stranii.

Nu ofer nicio şansă pentru niciunul dintre ei. Poate doar pentru Manciu vreo câteva procente. Şi noi vrem show-biz! Dar, de unde? Noi nici de “show” nu ne putem bucura, nu tocmai de “biz”.

Aşteptam preselecţia finală.

29 January 2010 22:51 timoftidaniela spune: Gloria si Alexandru erau preferatii mei, totusi cred ca mai au mult de lucrat.

15 January 2010 19:59 Alex Cozer spune: Ești specialist în muzică de te dai cu părerea cu atâta siguranță? Eu, care nu am nicio treabă cu muzica(înafara faptului că o ascult cu plăcere) n-aș zice că piesa Gloriei e ”curat rock”. Mai degrabă un pop-rock lejer, dar după cum spuneam, nu mă pricep. De asta nici nu mă aventurez să zic că cineva are avea șanse mari sau că altcineva n-ar avea nicio șansă.

vezi mai mult vezi mai puţin

Eurovision – câteva ore cântăm, pe urmă câteva săptămâini ne tot certăm. Asta cânta trupa Taxi la preselecţia naţională din România după un an de la ediţia când au reprezentat ţara vecină la Eurovision. Pe la noi e exact invers, nici n-am reuşit bines să cântăm, că deja disputele se ţin lanţ.

Am ascultat toate “creaţiile” prezentate pentru audienţă la preselecţia naţională pentru Eurovision 2010. Ce să zic? Prea mult Rock, multe piese lente, care nu au decât sorţi de a fi declarate moarte sau ratate, prea multe nume noi, care nu vor atrage voturi deloc, fiind lipsite de farmec. Ei, astea toate mai treacă meargă, dar când am auzit o manea, mi-am pierdut ultimele resurse de speranţă; iar piesele în rusă mi-au produs jale faţă de artiştii noştri şi showbiz-ul autohton.

Bun! A muncit lumea, a compus, a înregistrat, a repetat, a aplicat pentru concurs… Şi câte piese trebuie să răsune în preselecţia finală? Mmmmh… Dacă merită vreo 5 din lista aceasta, încă e tare bine! Altfel zis, conducându-mă după criteriile regulamentului şi ale mele (originalitate, melodicitate, versuri cu sens, voce, imaginea şi istoria interpretului) am pregătit un top 5 al pieselor cu ceva şanse la Oslo.

Iată şi lista, oameni buni, care vă permiteţi un mic răgaz pe bloguţul meu:

1.  SunStroke Project şi Olia Tira “Run Awaye” – originală piesă, melodioasă vocea Oliei şi îndrăzneţ proiectul SunStroke Project, doar că parca nu are o consecutivitate melodică, reluările sunt făcute prea brusc şi parcă se cere o simplificare a textului la refren, pentru a se reţine mai repede, sau poate o claritate mai mare în pronunţie;

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=X_yQwF_ClJI]

2.  Millenium “Before you go” – Piesa e bună, nu mă îndoiesc deloc nici de capacităţile lor de interpretare live, va conta mult show-ul pe care îl vor gîndi, luînd în considerare că numărul de persoane din trupă nu le mai permite alţi dansatori, de exemplu. Poate că mi-aş fi dorit să fie un pic mai dinamică;

[youtube=http://www.youtube.com/v/dG-LuWIY3jE&hl]

3.  Victoria Mahu “Pădure verde, pădure” – Foarte bună voce, fericită regăsire şi revenire a Victoriei din partea mea, interesantă şi linia melodică, atâta doar că este cam aceeaşi cu care interpreta ne-a obişnuit cu vreo 3-4 ani în urmă, înainte să plece, pare-se, prin Franţa. Versuri geniale ale lui Vieru în stilul Victoriei de a reînvia poezii de altădată;

[youtube=http://www.youtube.com/v/urUHARWMJyY&hl]

4.  Alexandru Manciu “Rămâi lângă mine” – Respect pentru muncă şi ambiţie. Piesa este drăguţă, cred că trebuie să mai îmbunătăţească un pic aranjamentul şi să facă măcar un refren în variantă engleză, perfect ar fi chiar şi o strofă;

[youtube=http://www.youtube.com/v/iwB3XPIo0DM&hl]

5.  Olia Tira “Good Bye” – Nu ştiu cine îi scrie piese Oliei, poate chiar ea, dar sunt toate în stilul ei şi i se potrivesc bine. Aceasta nu este o excepţie, este mai potrivită decât ce-a de-a doua melodie, iarăşi depinde mult ce show va avea în spate.

[youtube=http://www.youtube.com/v/oiY7OmKbEDY&hl]

E o parere subiectivă, bineînţeles, dar sper mult, totuşi, că macar câteva dintre acestea să se regăsească la selecţia finală.

31 January 2010 2:02 Celutsa spune: Părerea mea este că Toate sunt slabe..am mai auzit cîntece propuse pentru eurovision mult mai puternice. Olia Tira nici nu are şanse, ca şi mahu. Dar Manciu are el piese mai bune...dar totuşi a fost clasificat aici că totuşi E manciu...cît face numele. Milenium mai face ceva...da oricum nu sunt aici piesele cele mai bune...

25 January 2010 20:53 Claudiu spune: Cea mai buna piesa de-aici e a lui Millenium. Parerea mea!

16 January 2010 22:45 ziko spune: Pe mine intuitia nu ma inseala: daca am spus ca Milenium e o formatie pe cinste, asta e. Primul loc la preselectie va spune ceva? Iar Pavlusa ramane a fi un personaj ilar in toata povestea asta. Acum incepe adevarata lupta.

16 January 2010 17:41 ghitza spune: hai lasati jalea si hai sa facem haz pe seama acestui "concurs", il trimitem la Oslo pe "terchea-berchea" si totul va fi ok....:))

16 January 2010 17:41 Dorush spune: hai lasati jalea si hai sa facem haz pe seama acestui "concurs", il trimitem la Oslo pe Pavlusha si totul va fi ok....:))

16 January 2010 12:24 Vitalicus spune: Din 81 de piese pentru eurovision 78 sânt la tema: "iubire", cu cuvinte de felul: "ochi tai, suflet, inima, padure e.t.c" Una este despre Lună, alta despre chitara si cea mai populara IMN EUROVISION :)

15 January 2010 20:49 Felix-Gabriel Lefter spune: Sunt relativ dezamagit, iarta-ma. Mai toate seamana a ceva, chiar daca sunt bunicele unele. Mi-a placut Mahu, dar aduce a Hanson si aia. Restul mi se par comune. Eu as prefera sa trimitem o trupa rock, Holograf sau Taxi, de exemplu - macar au personalitate si/sau experienta.

15 January 2010 20:15 G. Andrey/ Corbul spune: Pacat De Romania ...Pacat ca Astia sunt cei Considerati "Cantareti de Valoare" ,asta e fata Romaniei :(... m-a surprins chiar ca nu a intrat si Gutza Gugutza In Concurs ... Sau Salam/Parizer . :)

15 January 2010 17:31 Viorica spune: Da mie anume stilul si imi place la Victoria Mahu si cintecul de acuma pe versurile lui Grigore Vieru poate nu e pentru Eurovision dar imi place atit de mult ca cineva din generatia tinira face muzica cu versurile lui Grigore Vieru, o placere de ascultat.

15 January 2010 15:25 afanasienadia spune: @Emily Itzi multumesc mult! @Viorica Ea era demult, dar n-a vrut sa continuie, ca dupa Millenium incepuse tare bine. A plecat din tara si... a revenit abia acum, rau ca in acelasi stil, strainatatea probabil, nu a prea inspirat-o. @dorush, VS Da, da... Hai in Rahat cu ***** al vostru. Daca vreti cu adevarat "in Europa" fi-tzi oameni, va rog! Piatza Centrala!

15 January 2010 10:48 dorush spune: acum Nelly Ciobanu incearca sal frece pe Pavel Turcu la Antena C.Cum indrazneshet ea ? a copiat-o pe ukraineana Ruslana anul trecut...este indignata ca Pavel a cheltuit doar 50 euro p-ru aranjament. La gunoi cu Nelly.Hai Pavel Turcu...

15 January 2010 7:46 Viorica spune: Multumesc pentru post, cu ocazia asta am descoperit-o pe Victoria Mahu, imi place foarte mult, o voce superba, pacat ca nimeni nu investeste mai mult in ea, pur si simplu fenomenala cred eu.

14 January 2010 23:15 Emily spune: Nadia, mulţumesc şi eu. Apropo, foarte drăguţ blogul tău, abia acum am văzut şi eu pozele. Sunt foarte frumoase, inspiră graţie, delicateţe, optimism... Mihai, nu sunt de acord cu ideea că "Turcu e faţa noastră". Faţa noastră este mult mai frumoasă. Şi mai interesantă pentru Europa. Când ajuge vorba despre Chişinău şi R.Moldova, cu oricine aş vorbi, îmi spune, în primul rând, despre imaginile din aprilie 2009, care l-au impresionat! Adică, fie că îţi place, fie că nu, dar în mod sigur, faţa noastră, sunt, în primul rând, acei tineri care au protestat contra lui Voronin şi comuniştii lui. Dacă până şi strănii au reţinut acele imagini, nu se pare corect să ne denigrăm singuri, ignorând astfel de aspecte, cu adevărat valoroase, ale vieţii noastre şi identificându-ne cu... un cântec atât de slab. Da, poate că şi unele "manele" ca acel imn al lui P.Turcu ne reprezintă întrucâtva (le-am auzit şi pe la piaţă, în centru), dar nu în acea măsură, încât să luăm una drept etichetă şi să ne-o lipim drept în frunte.

14 January 2010 21:20 King Julien spune: Prefer Leylla. Multa banalitate la restul si nimic sa-ti ramana ca o senzatie de deja vu a doua zi in drum spre serviciu. Parerea mea, desigur, care nu este si a restului pentru ca este a mea ergo e proprietate. Millenium suna binisor dintre cele 5 dar nu rupe gura targului.

14 January 2010 20:56 VS spune: Pavel Turcu rupe! Shi piesa lui este exact ce trebuie pentru euro-o-ovizion. Eu asta am spus-o prima data cand am auzit-o, fara a fi 'convins' de blogherii moldoveni.

14 January 2010 20:24 ziko spune: Draga Hancule, cuvintele talent, inteligenta si rafinament sunt exact ceea ce vor sa insemne.

14 January 2010 20:19 ziko spune: Cine credea ca se va castiga vreodata Eurovisionul cu o piesa-rugaciune? Dar s-a intamplat. Sunt de parerea ca la piesa formatiei Millenium inca se lucreaza. Baietii sunt tari si vor face o prestatie super. Nadia, esti bravo ca ai grija de curatenie pe blogutzul tau. ,,Turcizatii,, nu au ce cauta pe aici. Noi...tinem cursul spre Europa cu Millenium.

14 January 2010 19:45 afanasienadia spune: @ MIhai Nu stiu ce show vezi tu ca iubitul tau danseaza ca o matahala. Te avertizez ca daca ii mai pronunti numele pe blogutzul meu ii pun ***** pe el. @Emily Sustzin! Ms.

14 January 2010 19:11 Mihai spune: nu vorbiti prostii cu Milenium sau Mahu. Sa nu va fie rusine de Pavel Turcu, este ceea ce are cu adevarat Moldova.Asta e fatza noastra,de ce sa ne ascundem dupa deget. Bravo Pavel ! La gunoi cu Milenium, ei participa de 100 de ani la preselectii si lumea nui vrea, sunt tare plictisitori, nu au "show " in ei :))

14 January 2010 18:50 Emily spune: Ziko, Victoria Mahu merita multa atentie, dupa parerea mea. Dar sunt de acord ca piesa este putin dezechilibrata - este mai ofertanta la capitolele text si voce, decat la capitolul sunet si aranjament. Coada (sfarsitul cantecului) este cam banala, in comparatie cu restul si, mai ales, cu mesajul poetic. Ca sa fiu de acord cu un comentariu anterior, ar fi putut fi o piesa de zile mari, dar ii lipseste... acel "ceva"! Millenium sunt bravo. Ei au urcat treptat pana la acest nivel de performanta, care ii face compatibili cu artisti internationali dintre cei mai buni. As fi preferat ca, in acest caz, adica pentru Eurovision, Milenium sa propuna ceva mai reprezentativ, mai iesit din tipare (eventual, cu un text mai special)... Dar si asa, piesa lor este cu mult peste nivelul celorlalte propuse in concurs. De altfel, decat vreo piesa "nebuna" (cu tot felul de exercitii dureroase pentru cei cu inima slaba, gen imbracat-dezbracat pe scena, costume aiuristice, babe care bat tobe (scuze, toata stima pentru zdubi, dar episodul respectiv a fost un esec), "imuri" ridicole etc.), e mai bine sa fie o piesa cuminte, dar bine interpretata (ex. Natalia Barbu). O sa si explic de ce. Putem sa ne dam si de-a dura, dar este foarte putin probabil ca sa obtinem vreodata locul I. Asta din cauza metodei de apreciere de la Eurovision. Deci, ceea ce ne intereseaza pe noi este nu atat locul I, cat imaginea pe care piesa ne-o face. Asa incat, nu cred ca trebuie sa ne ferim de piesele serioase si cu adevarat bune. Nu vor lua locul I, din motive stiute de toti, dar! cine pricepe le va aprecia si va da nota maxima... nu atat interpretului, cat noua, ca brand de tara (si, ma rog, cine stie ca suntem romani, va corela aceasta "nota" cu cea pe care o va merita Romania - pentru ca, in lume, noi mereu vom fi judecati "in tandem" cu Romania, orice ar spune "oficilaii" nostri). Pe urma, e ogreseala sa credem ca toti cei care se uita la Eurovision sunt niste prosti si prefera numai piese de "circ". Mai depinde, de la sezon la sezon, dar, in fond, printre castigatorii Eurovionului au fost si cantareti de calitate (cu voce si cu pregatire buna). Anul trecut, de pilda, eu stiam ca piesa lui Rybak va castiga - asa era conjunctura. Asta in ciuda faptului ca piesa era VECHE - eu o cunosteam din topurile din ani anteriori, de exemplu, am dansat pe melodia asta o vara intreaga... Eurovisionul organizat de rusi nu putea sa dea castigator decat un astfel de candidat. Apropo, eu am si castigat un pariu pe chestia asta. :)

14 January 2010 15:50 Hâncu spune: Dragă ZICO, Defineşte te rog următoarele cuvinte, dar cu cuvintele tale, ok?1. Talent 2. Rafinament 3. Inteligenta Sunt de la M.D.

14 January 2010 15:05 Vitalicus spune: A.Manciu = 0 O.Tira +2 (amândoua-s la fel) Victoria Mahu +3 Millenium +9 Pavel Turcu - nu cred să treacă de membrii comisiei, dar dacă trece va acumula cele mai multe voturi. Ăsta e meritul blogherilor - au făcut stea dintr-un om simplu.

14 January 2010 10:28 ady spune: SunStroke Project şi Olia Tira “Run Awaye” - inceputul piesei si refrenul este copiat de la un cintec grecesc(Sakis Ruvas).

13 January 2010 23:45 Nicu Calcea spune: Tu vrei ca tot internetul să înceteze că aşa vrei tu?

13 January 2010 23:40 afanasienadia spune: @dana vidaicu Multumesc tare mult. Intr-adevar. @Mihai, @Nikolaie Va rog sa nu promovati nulitatile. Voi pune ***** pe acest nume. @Ala Sustin, nu e totul pierdut inca, cred ca se mai poate face ceva. @Senin Merci. Te vei convinge de acest lucru singura. @ziko OOoo! Salut. De acord! Astept propuneri pe nadia.afanasie@gmail.com

13 January 2010 22:20 ziko spune: Emily, sunt de acord cu tine.Si in porivinta Victorieie Mahu, si in privinta formatiei Millenium. Dar Millenium va suna mai tare. Stiu lucrul asta. Si stiu ca ne vor reprezenta foarte bine. Pot paria chiar, desi nu cred ca ajungem la asa modalitate de sustiere a talentelor.

13 January 2010 21:55 Emily spune: Victoria Mahu sau Millenium. Victoria Mahu are o voce care poate concura cu multe voci din exterior, iar piesa este chiar foarte buna. Sigur, mai poate lucra si ea, si cred ca va mai lucra, dar daca vorbim de potential, asta e piesa si asta e vocea. Millenium este pur si simlu foarte bine pus la punct. Piesa este si ea buna, iar interpetarea este impecabila. In plus, Millenium stiu sa se prezinte bine pe scena. Niste prieteni din strainatate imi spuneau ca ii urmaresc de mult timp si glumeau ca se uita la fiecare clip al lor de doua ori: o data ca sa-i vada bine (aluzie la aspectul placut al fetelor), a doua oara, ca sa-i si asculte. :)

13 January 2010 21:48 ziko spune: Haideti sa facem ceva tare pt Millenium Chiar va rog eu, pt a demonstra ca debilismul si mediocritatea nu pot fi puse alaturi de talent, rafinament si inteligenta. Nadia, ce zici? Sunt de la S.J.

13 January 2010 21:38 ziko spune: Millenium o sa fie bine cotati va spun eu si Europa s-a saturat de circ, monstri, prostalani si albastrei Millenium este tocmai ce trebuie acum si are piesa care trebuie sunt tineri, frumosi, credibili...tocmai ce trebuie pentru Europa

13 January 2010 20:53 lina spune: Sincer nu imi place foarte tare nici una .. dar trebue sa participam .. sa mai cheltuim niste bani .... de ne nu ar pleca Dan Balan cu piesa chica boom ... ar fi o revelatie .. PS Manciu imi place enorm de mult .. darpiesa asta parca e a lu Pavel Turcu .. nu se combina ....

13 January 2010 20:30 Senin spune: Nadia , da mai este şi varianta Eurovision, pregătire în R. Moldova – câteva săptămâni + câteva luni apoi, ne tot certăm, pe urmă ne ...facem celebri în Europa şi o să ne ţină minte Europa câtva zile, deamu cum ...o să vedem. Bună părere de blogger cu auz muzical despre Eurovision. Acum am încredere că o să faci o selecţie perfectă pentru melodiile ce urmează să fie în programul nunţii tânărului cuplu Darie ;) SPOR LA TREABĂ SERIOASĂ!

13 January 2010 20:16 ziko spune: Imi place Millenium Cel mai mult stiu ca ei ne-ar reprezenta cu cinste suta la suta

13 January 2010 20:13 ziko spune: macar voi nu turcizati internautii ca m-am saturat de Turcu in vecii vecilor. De parca Moldova ar naste monstri si nu oameni.

13 January 2010 19:28 Ala spune: Ai impresia ca incearca sa promoveze niste piese gata facute, si hai sa le incerce pt concurs. Cea mai potrivita totusi este a lui MIlenium, dar nu impresioneaza cu ceva in mod special, asa cum au facut norvegienii anul trecut. Victoria Mahu ar fi avut chiar sanse reale daca cineva ar fi prins genialitatea ideii si sa o transforme intr-o capodopera. Toata lumea vorbeste de show, dar eu zic ca si piesa trebuie sa fie ceva extraordinara, care sa prinda inima, ce ziceti de Rabac de anul trecut? Desigur ca afacut si show, dar nu asta a contat, eu am ascultat piesa fara show, si mi-a mers direct la inima. Doar zdubii cred ca au realizat ceva pe masura unui concurs mare. Nu cred ca anul asta o sa avem ceva surprize.

13 January 2010 19:17 Nikolaie spune: Pavel Turcu si-a pus si el alentul in valoare fata de alti care nici macar nu incearca sa iasa din anonimat si stau ca niste viermi ai pamantului criticand pe altii fara sa incerce si ei acest lucru sa vada daca ei sunt in stare. Foarte frumos ca vrea sa aspire spre ceva nu ca ceilaltii spre mlastina ratatilor....

13 January 2010 19:09 Olesea spune: Aiurea ca Olia Tira s-a inscris cu 2 piese. Astfel, ea diminueaza sansa sa de castig. Poate acumula X voturi pentru feicare piessa in parte, iar altcineva, nu neaparat mai bun, X+1 doar pt o piesa. Manciu, cam slab. Si chiar daca se duce, va fi asociat cu Rybak (ori el, ori Dymma, tot acolo). Victoria Mahu are o voce super, melodia si versurile, no comment. But... not for ECS... acelasi lucru se refera si la Milenium. Cred ca 4 din ele vor intra in selectia finala.

13 January 2010 18:21 Mihai spune: bai voi nu va jucati cu focu cu asa piese prostesti.Numai Pavel Turcu poate face fatza, o piese tocmai buna p-ru asa concurs

13 January 2010 18:01 Tudor Darie » Fără scandal… şi cu calm despre Eurovision 2010 spune: [...] vedeţi detalii mai jos: (video) Top 5 piese pentru preselecţia naţională Eurovision 2010 [...]

13 January 2010 17:31 dana vidaicu spune: Nadia , sunt chiar foarte de acord cu tine despre clasament, doar ca sunt dezamagita de piesa lui Manciu care pare a fi facuta in graba . Tot ce conteaza acum este intradevar showul pe care il va face fiecare participant. (in sf pe un blog o analiza cit se poate de reala a ceea ce se intimpla acum cu vilva in jurul eurovisionului 2010)

13 January 2010 17:27 E Stilat spune: Decit sa participam cu asa piese...mai bine deloc, Fara scandal

vezi mai mult vezi mai puţin