Floarea Miresei

Mă gătesc să fiu mireasă…! De la pantoful miresei, cravata mirelui şi până la tortul de nuntă mai sunt o mie şi unu de mărunţişuri de care inevitabil trebuie să ţii cont.

Fiindcă pregătirile au început deja să-mi dea nervii peste cap şi să-mi sece răbdarea am încercat să apelez la presa de specialitate. Mă gândeam că poate îmi oferă ei nişte soluţii concrete, avantajoase şi de calitate, aşa cum vrea fiecare moldovean.

Rezultatul a fost mai mult decât surprinzător (sau, ca la moldoveni): Doar două reviste pe piaţa noastră foarte plină de cununii şi divorţuri, reviste care arată destul de bine, însă doar pe copertă. Primul lucru care m-a dat pe spate a fost preţul acestora: 100 de pagini color – nici mai mult, nici mai puţin decât 49 – 65 lei.

Comparând cu alte produse din vitrina chioşcului, de exemplu revista celor mai influenţi 50 de Moldoveni, ediţia 2009, care are 240 de pagini color valoroase, bilingvă, costă 50 de lei, acest preţ mă pune pe gânduri.  Până la urmă cumpăr magazinul care era mai ieftin (49 lei) şi descopăr că este un adevărat magazin, cu rafturi bine poziţionate pe absolut toate paginile. Da iaca ce-mi trebuia mie, adică sfaturi pentru miri, idei pentru o nuntă originală, diverse modele de accesorii şi alte detalii ale nunţii, aşa şi nu am găsit. Doar nişte adrese unde pot găsi anumite servicii pe internet sau prin Chişinău şi nişte articolaşe copiate din presa românescă. Majoritatea din ce am văzut era pentru mireasă, dar ce să fac cu mirele, curată discriminare!

Gândindu-mă la o soluţie, nu văd decât un 7 aprilie pentru acest domeniu, că loc de încă vre-un produs pe piaţă chiar nu mai este. Ori noi ducem lipsă de jurnalişti care să scrie bine în domeniu, ori aceste “magazine” nici nu-i caută. Nu-mi rămâne decât să cerşesc sfaturile bunelor prietene deja măritate, să-mi ard bine imaginaţia şi să-mi rog prietenii de peste Prut, dacă vin acasă curând, să-mi aducă ceva reviste de pe-acolo. Poate ciugulesc nişte idei concrete, avantajoase şi de calitate. Nu de altă, dar aici doar de reclamă am parte, iar pentru asta nu e nevoie de reviste colorate de zeci de lei, e deajuns un ziar “tolstîi”, bisăptămânal, care are chiar mai multă publicitate pentru servicii de nuntă.

Continui să mă pregătesc să fiu mireasă…