Scorpions ştiu cum să frapeze şi cum să facă show!

16 octombrie 2010 | 332 afisări | 4 comentarii

Anume de acest lucru ne-am convins cu toţii joi seara, atunci când trupa The Scorpions a poposit la Chişinău pentru a ne demonstra ce înseamnă un spectacol adevărat, susţinut live şi mai ales în faţa unei mulţimi la care Moldova poate doar să viseze.

Anume de acest lucru ne-am convins cu toţii joi seara, atunci când trupa The Scorpions a poposit la Chişinău pentru a ne demonstra ce înseamnă un spectacol adevărat, susţinut live şi mai ales în faţa unei mulţimi la care Moldova poate doar să viseze.
Nu greşesc dacă spun că Moldova şi în special Chişinăul nu a mai văzut atâta lume de la evenimentele din 6-7 aprilie 2009. M-a mirat foarte mult faptul că printre spectatori erau multe persoane în vârstă, o explicaţie în plus pentru mine referitoare la cenzul de vârstă al fanilor The Scorpions.
Nu-mi place rock-ul dur, nu sunt o fană Scorpions, însă concertul şi mai ales atmosfera mi-a plăcut enorm de mult.
Nu am strigat din conştiinţa faptului că a doua zi aveam programate imprimările pentru Topuri, însă am sărit şi am aplaudat cât de tare am putut. Tot respectul pentru faptul ca solistul trupei, Klaus Meine, a reuşit în doar câteva ore să înveţe câteva cuvinte simple, dar semnificative în română. Mesajul a prins super la public, pe unii lăsându-i de-a dreptul cu gura căscată. De tricolorul prins la gât nici nu mai pomenesc, adevărată demonstraţie de respect pentru naţiunea care i-a primit cu atîta căldură.
Ne-am convins încă o dată că tehnica face tot show-ul într-un concert, ecranele grandioase şi proiecţiile profesioniste luminând la propriu şi la figurat tot stadionul. Eu am rămas pur şi simplu uimită de ele, m-a cucerit proiecţia retro pe mijloc şi în culori naturale pe ecranele din parţi – minunat!
Am auzit voci care spuneau ca sunetul nu ar fi tocmai unul dintre cele mai bune. Zic, a fost unul ok, mai cu seamă că totul s-a produs live. Iar publicul a demonstat că este mulţumit prin uralele strigate, braţele ridicate şi luminile telefoanelor şi a brichetelor aprinse, în special la slow-uri.
În final, nu ştiu pe cât de sinceri au fost membrii trupei şi arganizatorii atunci cînd au declarat că Moldova se claseaza în primele 5 ţări după nivelul de organizare şi reusită a spectacolului, cert e faptul că ţara nostră chiar nu a mai văzut un astfel de show şi îl va ţine minte muuuult şi bine!
Rămân şi eu, asemeni bunului amic Dumitru Ciorici, cu speranţa că vântul schimbării va bate spre noi tot mai puetrnic şi tot mai cu spor. S-avem parte cât de curând de un spectacol similar!

6 February 2011 19:31 irion spune: Bravo Dumitru Jioara esti dat dracului lai organizat pe SCORPIONS la Chisinau stiu ca ai de suferit mult din cauza unor probleme bafta......Noi toti stim ca de fapt tu ai contractat SCORPIONS capul sus............si ado si pe Lady Gaga esti ambitios si cred ca ai sa reusesti.........................

23 October 2010 12:58 Nadia Darie spune: @Andrei, am gasit prin diverse surse ambele variante. Daca zici ca e asa, sunt de-acord ;)

23 October 2010 11:19 Andrei spune: as vrea sa evidentiez faptul ca trupa se numeste corect "Scorpions" si nu "The Scorpions" ;) in rest toate bune si frumoase :)

17 October 2010 12:11 Tweets that mention Scorpions ştiu cum să frapeze şi cum să facă show! « Nadia Darie -- Topsy.com spune: [...] This post was mentioned on Twitter by Nadia Darie, Nadia Darie. Nadia Darie said: Impresii de la Scorpions: http://nadiadarie.md/2010/10/scorpions-stiu-cum-sa-frapeze-si-cum-sa-faca-show/ [...]

vezi mai mult vezi mai puţin

31 august în PMAN — cine ne-a dus de nas şi cine ne respectă

3 septembrie 2010 | 108 afisări | 2 comentarii

Ştiu ca am întârziat niţel, dar se merită să aduc aminte această zi, pentru faptul că cineva iar ne-a prostit cum a ştiut mai bine. Nu am reuşit să ies din casă nici de Ziua Independenţei nici de 31 August, însă m-am bucurat cum am putut mai bine de marile privilegii ale tehnicii care fac posibile transmisiunea în direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) la faimoasa noastră Televiziune Publică. Pe unde gătind, pe unde trebăluind prin casă…, urechile nu mi le astupă nimeni.

Ştiu ca am întârziat niţel, dar se merită să aduc aminte această zi, pentru faptul că cineva iar ne-a prostit cum a ştiut mai bine.

Nu am reuşit să ies din casă nici de Ziua Independenţei nici de 31 August, însă m-am bucurat cum am putut mai bine de marile privilegii ale tehnicii care fac posibile transmisiunea în direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) la faimoasa noastră Televiziune Publică. Pe unde gătind, pe unde trebăluind prin casă…, urechile nu mi le astupă nimeni.

Am pornit să fiu mai atentă atunci când evolua orchestra de muzică populară «Lăutarii». Aici nimeni nu are dreptul şi nici nu prea poate să facă plyback, totul e live, de la prima vioara până la ultima voce. Respect pentru tot şi pentru fiecare interpret de folclor! Ei da când o pornit pleiada estradei naţionale… — care mai de care…

Respect mare şi plecăciuni pentru Cristian Aldea-Teodorovici, care a adus în scenă odele graiului român rămase eterne din repertoriul regretaţilor săi părinţi în manieră live. Un sunet perfect şi o trăire pe care o simţi în voce doar atunci când trăieşti şi rosteşti pe deplin versul cântat.

L-am admirat cu mare plăcere pe Alexandru Manciu cântând live şi asta nu pentru că este colegul meu, ci pentru că aproape la fiecare concert câştigătorul primei ediţii a «Fabricii de Staruri» ţine să cânte pe viu. Nu a rămas neobservat nici Pasha Parfenie, care a impresionat prin emoţia pe care o poate transmite şi trăi doar o interpretare live. Iar lista poate continua, însă nu foarte departe…

Trebuie muştruluiţi şi şuieraţi cei care ne-au prostit ieşind în scena şi «spunând poezia», după cuvintele maestrului Ion Suruceanu. Prea perfect a sunat noul single al noii formule «Akord» – «Mă doare», nu vă pare? Iar despre Aura şi alte exemplare care deasemenea doar au dat din gură se poate de spus multe şi de tras un pic mâţa pe spinare, în pofida experienţei pe care o au.

Una peste alta, concertul a fost încununat tot cu o interpretare live de cea mai înaltă prestaţie şi de toată lauda: Ovi şi Paula Seling au «şters nasul» cu adevărat alor noştri care se ţin mari şi neatinşi. Iar pana de microfon pe care a avut-o Ovi nu a făcut decât să dea şi mai mult farmec acestei evoluări. Vă mulţumesc din suflet!

P.S.: Nu voi şterge nici un comentariu al acestui articol. Dacă sunt printre artişti din aceia demni de laudă, vă invit să nu fiţi modeşti, iar dacă mai ştiţi dintre cei care ne+au dus de nas — chiar vă rog să-i pomeniţi!

3 September 2010 22:54 caty spune: vei intelege ce am vrut sa spun

3 September 2010 22:53 caty spune: http://ecaterinacernetchi.wordpress.com/2010/06/02/experienta-noua/

vezi mai mult vezi mai puţin

de ce ne certam?

De ce ne certăm?

6 iulie 2010 | 278 afisări | 1 comentariu

De ce ne certam? ”Ne certăm ca să ne sărutăm, ne certăm ca să ne adorăm… ne adorăm mereu…” –  versurile sunt spicuite din cântecul ”De ce ne certăm” al soților Doina și Ion Aldea Teodorovici, care îmi place foarte mult. Piesa a fost inclusă pe cel de-al doilea album al duetului – ”Cine a iubit”. Răspunsul e simplu, însă continui să mă întreb, de ce ne certăm? Să fie oare de vină ”nepotrivirea de caractere” sau insaşi ”caracterele noastre”. De fapt cearta intervine după ce neînțelegerile ajung să nu mai poată fi aplanate pe cale amiabilă, este neaparat însoțită de cuvinte și replici dure și înseamnă mai multă gălăgie decât de obicei. De ce să ajungem să strigăm, de ce să ne ponegrim în cel mai urât mod, de ce să ne certăm?

De ce ne certam?

Ne certăm ca să ne sărutăm, ne certăm ca să ne adorăm… ne adorăm mereu…” –  versurile sunt spicuite din cântecul ”De ce ne certăm” al soților Doina și Ion Aldea Teodorovici, care îmi place foarte mult. Piesa a fost inclusă pe cel de-al doilea album al duetului – ”Cine a iubit”.

Răspunsul e simplu, însă continui să mă întreb, de ce ne certăm? Să fie oare de vină ”nepotrivirea de caractere” sau insaşi ”caracterele noastre”. De fapt cearta intervine după ce neînțelegerile ajung să nu mai poată fi aplanate pe cale amiabilă, este neaparat însoțită de cuvinte și replici dure și înseamnă mai multă gălăgie decât de obicei. De ce să ajungem să strigăm, de ce să ne ponegrim în cel mai urât mod, de ce să ne certăm?

Din fiecare situație dificilă există o ieșire care să producă puține pagube, care să nu supere pe nimeni, să nu-i nască porecle cuiva sau care să păstreze relațiile dintre oameni calme, amiabile și frumoase. Evitând cearta vom demonstra că suntem superiori celor care o caută cu lumânarea, vom fi mult mai sus în fața scandalagiilor și vom cheltui mai puține celule nervoase. Avem cap – trebuie să gândim, avem limbă – trebuie să vorbim! Una fără alta nu cred că se pot descurca pentru a pot ieși frumos și demn dintr-o situație dificilă.

Îndemnul meu se numeşte CALM DOWN. Analizaţi la rece situaţia, cautaţi o soluţie «liniştită» şi deşteaptă din orice problemă. Sfada trebuie să fie ultimul lucru la care să recurgem (noi bataia nici n-o trecem pe listă). Dacă nu putem trece peste aceasta, haideţi să mai ascultăm încă o dată cîntecul soţilor Aldea-Teodorovici «De ce ne certăm?»… şi să… « ne împăcăm!»

15 July 2010 0:14 De ce ne certăm? | De la bloggeri adunate spune: [...] » De ce ne certăm? Mai vezi » Anunțuri | JOBuri | Știri | Horoscop | Meteo | [...]

vezi mai mult vezi mai puţin

vasile seicaru

Un concert care m-a adus până la lacrimi

24 aprilie 2010 | 50 afisări | 0 comentarii

  Omul cu chitaraNu am crezut niciodată să pot primi atâta energie şi plăcere din muzica unui om cu o chitară. «Omul cu chitara» a venit la Chişinău! L-am admirat la televizor toată copilăria, am gasit prin 2000, după lungi căutări o caseta cu cele mai frumoase melodii ale sale, pe care am invirtit-o de s-a ros pelicula şi de-am învăţat toate versurile pe de rost. Datorită acestui curs de folck şi de poezie a lui Adrian Păunescu, am reusit joi seara să căpii o dragă doamnă (foarte serioasă şi foarte zgârcită la aplauze) care nu ştiu prin ce miracol a ajuns la concert alături de mine.

 

Omul cu chitara

Nu am crezut niciodată să pot primi atâta energie şi plăcere din muzica unui om cu o chitară. «Omul cu chitara» a venit la Chişinău! L-am admirat la televizor toată copilăria, am gasit prin 2000, după lungi căutări o caseta cu cele mai frumoase melodii ale sale, pe care am invirtit-o de s-a ros pelicula şi de-am învăţat toate versurile pe de rost. Datorită acestui curs de folck şi de poezie a lui Adrian Păunescu, am reusit joi seara să căpii o dragă doamnă (foarte serioasă şi foarte zgârcită la aplauze) care nu ştiu prin ce miracol a ajuns la concert alături de mine.

«Astea Da Emotii, Astea Da Trairi, Astea Da Amintiri de tinut minte!» asa a declarat Vasile Şeicaru în plinul concertului de joi seara, de la Teatrul de Opera şi Balet. Aplauze neîncetate şi duete extraordinare cu publicul spectator, o primire foarte caldă şi strigat la bis de cîteva ori — ce poate fi mai frumos pentru un arist, energia caruia debordează, iar inima stă să iasă din piept de atîta fericire.

Un destin pe scenă, o viaţă trăită demn alături de admiratori şi braţ la braţ cu prietena fidelă — chitara. Am descoperit foarte mirată că cel mai mare folckist al românimii tuturor timpurilor e moldovean, s-a născut la Oancea! Ieşind de la spectacol am auzit pe cineva spunind: « Chiar nu am ştiut că m-am născut şi eu la câţiva kilometri de mahalaua lui Şeicaru». Interpretul a fost multumit cu flori, de la ai patriei feciori, cu o mostră din sârma ghimpată de la Prut şi mai ales cu fidelitatea publicului care îi fura versul din gură şi-i ţinea ritmul cu aplauze.

Am reascultat şi am fredonat cu multă plăcere «Aruncarea în valuri», «Antiprimavară» sau «Tango retoric»; am prins iubirii cireşe la urechi cântând «Dragostea, destin străvechi» şi am spus «La adio» într-un «Oraţ cu Floare de tei» la bis de trei ori…  http://www.youtube.com/watch?v=FjdjSnlNvp8

Mi-am luat energie cât pentru multă vreme înainte, am trăit şi am cântat cea mai curată muzică a firii — folckul şi am admirat un titan al scenei de trilul căruia nu te saturi niciodată — un concert care m-a înfiorat până la lacrimi.

Foto: http://slagartop.files.wordpress.com/2009/03/seicaru.jpg

vezi mai mult vezi mai puţin

rapsod roman

Sint fericit ca n-am cintat „paunii”

28 martie 2010 | 240 afisări | 1 comentariu

Tudor Gheorghe Ii spuneam colegei mele Indiana intr-un comentariu pe blogul ei, inainte sa merg la concert ca-i povestesc cum a fost vremea pe acolo. Ma tin de cuvint! „Buna sera, oameni dragi, de-aici, din tara de fagi” asa si-a salutat publicul Tudor Gheorghe, „iubitul nostru Tudor Gheorghe”, aseara intr-un spectacol mirific de frumos „In cautarea dorului pierdut”. Afirm cu certitudine ca mi-am gasit dorul, pierdut poate nu demult si cu siguranta nu departe. Maestrul Tudor Gheorghe este un amalgam de frumos de traditie, reuneste minunat tot ce este mai splendid in creatia poetilor romani: un colind care incepe firesc cu Grigore Vieru, trece usor pe la Zadnipru, Matcovschi, cinta doua-trei acorduri esentiale din creatia lui Marin Sorescu si a lui Carianopol, evoca prietenia frumoasa cu Adrian Paunescu si versul altor titani ai poeziei romanesti, ca sa se intoarca tot la Vieru. Despre acesta, interpretul spune: „Am cintat Vieru cind inca nimeni in Romania nu-l cunostea pe Grigore Vieru, cind nu mi se permitea in Basarabia, dar eu tot vroiam sa vin, pentru ca aici imi gaseam linistea interioara, acest pamint e inzestrat de Dumnezeu cu har si sensibilitate”. Tudor Gheorghe marturiseste cum a facut cunostinta cu poezia lui Vieru, “scrisa in „cirilice”, alfabet pe care abia il buchiseam si in care „In limba ta ti-e dor de mama” mi se parea tare aiurea”.

Tudor Gheorghe

Ii spuneam colegei mele Indiana intr-un comentariu pe blogul ei, inainte sa merg la concert ca-i povestesc cum a fost vremea pe acolo. Ma tin de cuvint!

„Buna sera, oameni dragi, de-aici, din tara de fagi” asa si-a salutat publicul Tudor Gheorghe, „iubitul nostru Tudor Gheorghe”, aseara intr-un spectacol mirific de frumos „In cautarea dorului pierdut”. Afirm cu certitudine ca mi-am gasit dorul, pierdut poate nu demult si cu siguranta nu departe.

Maestrul Tudor Gheorghe este un amalgam de frumos de traditie, reuneste minunat tot ce este mai splendid in creatia poetilor romani: un colind care incepe firesc cu Grigore Vieru, trece usor pe la Zadnipru, Matcovschi, cinta doua-trei acorduri esentiale din creatia lui Marin Sorescu si a lui Carianopol, evoca prietenia frumoasa cu Adrian Paunescu si versul altor titani ai poeziei romanesti, ca sa se intoarca tot la Vieru. Despre acesta, interpretul spune: „Am cintat Vieru cind inca nimeni in Romania nu-l cunostea pe Grigore Vieru, cind nu mi se permitea in Basarabia, dar eu tot vroiam sa vin, pentru ca aici imi gaseam linistea interioara, acest pamint e inzestrat de Dumnezeu cu har si sensibilitate”.

Tudor Gheorghe marturiseste cum a facut cunostinta cu poezia lui Vieru, “scrisa in „cirilice”, alfabet pe care abia il buchiseam si in care „In limba ta ti-e dor de mama” mi se parea tare aiurea”.

Intreg concertul a fost presarat cu momente de umor, aduse chiar de Tudor Gheorghe in cea mai vadita sinceritate si cu cele mai potrivite cuvinte: de la povestile de „Bis” (ironic) ale securistilor de pina la 1989, istoria gropilor din asfalt care ne face mai frati – „Groapa ne uneste”, pina la concluzia ca mass-media a contribuit la stricarea rinduielilor si ca „Normele UE recomanda ca la un concert telefoanele mobile se inchid”. Ultima a tradat cel mai bine fata noastra de „romani – chici” – moldoveni. Tare bine se lipeste aici si parafrazarea pe care a facut-o Mihai Cimpoi la versurile lui Petru Zadnipru „Moldovenii cind se string/ Si-n petreceri se avinta/ La un colt de masa pling/ La celalat se maninca”.

Nu voi uita de „produsul cel mai fabulos al fortei creatoare a neamului nostru” – Folclorul. Anume acesta constituie nestematele pe care le aduce in scena Tudor Gheorghe: doina, desavirsirea – motiv folcloric, care in spatiul carpato-danupiano-pontic se schimba din 40 in 40 de km. Maestrul a declarat fara echivocuri: „Ardealul este starea mea de spirit, iar fiecare cintec al Transilvaniei poate fi numit fara frica IMN”:

„Foaie verde de-un bujor,

Cine n-are nici un dor

Traieste-n lume usor.

Eu am doua doruri grele:

Dorul meu si-al mindrei mele,

Nu-l pot spune la muiere (…)”.

Rapsodul roman a adus in scena doina in cel mai curat mod, cu un zimbet senin de trandafir, declarind in final ca „Cea mai frumoasa doina a Basarabiei este Grigore Vieru”. Foarte curind va vedea lumina zilei si va bucura urechea melomanului un CD cu titlul sugestiv „Poezia lui Grigore Vieru”.

Pe cit de simplu, pe atit de complex; pe cit de firesc, pe atit de extraordinar; pe cit de talentat, pe atit de incintator – Tudor Gheorghe – un tron al muzicii neamului nostru care te imbie la fiece vers, cintat cu atita slava in voce: „Pentru Romania Mare – oricind, oricum, oricine si impotriva oricui”.

Respectele mele, maestre, toate florile „Floriilor” sa va rasara la picioare, iar aplauzele toate sa va inalte pe cel mai de sus piedestal valoric. Va multumesc pentru vers, melodie, chitara, sinceritate, frumusete, folclor nepieritor si tot ce inseamna istorie, limba si neam!

PS: Revigorarea s-a produs in mine mai mult decit ma asteptam, surpriza a fost pe masura (am aflat cu o jumatate de ora inainte de concert ca voi merge sa-l admir pe Tudor Gheorghe). Am si ris cu pofta la istoriile maestrului, parca desprinse din cartile de istorie si m-am intrebat: „Ce glume ar trebui sa se spuna ca sa rida si agentii din paza de corp a presedintelui? Sau poate ei nu le aud deloc?”

29 March 2010 13:38 Un 27 martie pe care îl așteptam… « Argentina Gribincea's Blog spune: [...] a tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului și, conform mărturiilor unei tinere jurnaliste, un tulburător concert al maestrului Tudor Gheorghe, seara, la Filarmonică. Cu această ocazie, o glumă a Președintelui interimar, Mihai Ghimpu, [...]

vezi mai mult vezi mai puţin