În câteva propoziții sincere, despre experiența mea de slingo-mamă –  încântată de acest lucru!

Cu primul copil, Ionuț, am avut un port bebe de tip cangourou, în care el s-a simțit foarte bine, cam 3-4 luni, de la 5 la 9 luni. Mai mult nu mă mai țineau umerii să îl duc, fiind prea greu pentru forma ruxacului. Mi-a plăcut însă experiența de a avea copilul cu tine și, în același timp, ambele mâini libere pentru geantă, bara din troleibuz, telefon, portmoneu sau alte chestii utile.

ionut in sling

De cealaltă parte, Ionuț a fost, în primele luni de viață foarte agitat și plângăreț. Aveam nopți când legănam fără pauză până spre dimineață, ca de la primele ore ale zilei să reînceapă „cântările”. Nu mai știam uneori cu ce să îl calmăm.

Al doilea copil vine la pachet cu experiența, dar și cu un mare grad de siguranță pe care îl ai în tine și în tot ce știi deja și ți s-a întâmplat. La 2-3 săptămâni de viață ale lui Matei, grație câtorva prietene foarte bune, cărora le mulțumesc din suflet, Matei a ajuns într-o bunătate de Mei Tai - carrier care mi-a fost de foarte mult folos în perioada colicilor, zi și noapte, în casă ori afară, pentru 15 minute de liniște sau pentru 2-3 ore de mâini libere și dulce somn.

matei in sling

Am schimbat forma port-bebe-ului, iar cel ergonomic pe care îl avem acum satisface absolut toate necesitățile mele de mămică și ale copilașului. Sunt absolut sigură că acest ruxac a contribuit mult și la liniștea copilașului nostru, a lui Matei, el fiind foarte atașat de poziția în care doarme în sling și pentru a dormi în pătuț. Și încă ceva, nu căutați slingurile prea departe, cele mai de treabă fete din MD le fac aici, acasă, la un preț care merită fiecare bănuț.

Purtați-vă copiii în port-bebe!