Am știut din prima clipă a primei sarcini că vom avea un băiat. El știa că trebuie să vină ca să ne fericească, pentru a-l face fericit pe bunicul și pentru a purta numele aambilor bunei, care prin fericită coincidență sunt ION.

Îmi aduc aminte prin adolescență cât de entuziasmate eram să ne ghicim, prin varii metode, câți copii vom avea și care va fi sexul lor. De două ori mi s-a spus că voi avea doi băieți… Ei bine, am sperat până în ultima clipă că cel de-al doilea copil, așa cum vrea fiecare părinte, să fie fetiță (după un băiat). Dar m-am convins că sorții nu-i dictezi și aici nu mă refer la jocurile adolescenței noastre cu ghicitul în palmă. Mamele de băieți, ca și cele doar de fete, sunt speciale. Am fost aleasă să fie mamă a doi băieți extraordinari, pe care îi vor crește cu toată dăruirea și ființa mea, alături de tatăl lor.

„Mame de băieți!
aveţi unica ocazie în viaţă să clădiţi caractere de bărbaţi puternici, de bărbaţi apţi să-şi exprime sentimentele, să lupte pentru principii şi valori.
Sunteţi mame de băieţi pentru că aveţi un dar, sunteţi speciale şi aţi fost alese pentru asta!”, iar dacă acum nu vă place ceva la soacra voastră sau la feciorul ei, încercați să fiți mame de băeți mai bine și soacre de nurori și mai bune. SURSA

Continuând ideea, atunci când eram însărcinată cu primul băiat, o doamnă foarte puternică și demnă de tot respectul, mamă a trei băieți realizați, de succes, bravi si bravo, m-a întrebat:

- Ce așteptați?

- Băiețel (îi spun cu zâmbet de satisfacție).

- Foarte bine. Trei să faci, așa ca mine, și toți deștepți să fie (mi-a spus stimata doamnă, profesoară prin vocație).

Am luat-o ca pe o glumă, deși a sunat ca o sentință. Mă gândesc foarte serios să uit ce mi-a spus femeia, însă se vede că a spus-o prea personal

;)

Vă doresc să vă creșteți copilașii cu mare drag și să vă bucurați mereu de succesele și fericirea lor, fie că sunt băieți sau fete.