Am scris recent, la îndemnul Victoriei Ungureanu, un post de blog pentru o rubrică la Radio Chișinău. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut experiența și îi mulțumesc pentru invitație.

“Dragostea pentru carte și lecturile, în general, se educă din foarte fragedă copilărie. Spun asta pentru că există posibilitatea de a prezenta copilului cartea chiar din primele luni de viață, atunci când nici nu stă încă așezat. Există pentru pici nu doar cărți cartonate, ci chiar și cărți din pluș, plastic moale sau textile, cu desene mari și clare, potrivite vârstei lor. Am descoperit o linie de cărți educative, care se pot aplica de la vârsta de șase luni, fiind menite să dezvolte și educe la fiecare perioadă a creșterii copilului anumite abilități necesare pentru o bază minimă de cunoștințe. Sunt editate în România, dar se găsesc în foarte multe librării de la Chișinău. E vorba de colecția Școala celor Șapte Pitici (dacă e voie să spun).”

Despre carte, în general, dar și foarte personal, aflați în articolul de pe RadioChisinau.md